Un compus natural găsit în afine și struguri a determinat celulele musculare cultivate în laborator să descompună mai eficient grăsimea acumulată în interiorul lor.
Afinele au primit de-a lungul timpului o reputație excelentă datorită conținutului lor de polifenoli și antioxidanți. Acum, un nou studiu japonez adaugă un posibil mecanism biologic interesant acestei povești. Cercetătorii de la Universitatea Shinshu au identificat un compus numit pterostilbenă, prezent în mod natural în afine, struguri și alte fructe de pădure, care a redus acumularea de lipide în celulele musculare cultivate în laborator și a stimulat expresia unor gene implicate în arderea acizilor grași. Dar între „un compus face ceva într-o celulă în laborator” și „mâncatul afinelor ne ajută să slăbim” este o distanță foarte mare.
Ce este pterostilbena
Pterostilbena este un polifenol din familia stilbenoidelor, înrudit structural cu resveratrolul. Se găsește în cantități mici în afine, struguri și alte plante. Cercetătorii sunt interesați de ea deoarece are proprietăți biologice care pot influența metabolismul lipidelor și al glucozei. Pterostilbena nu trebuie însă confundată cu afinele în ansamblu. Un fruct conține sute de compuși, iar efectul unui compus izolat într-un experiment de laborator nu este echivalent cu efectul alimentului consumat ca atare.
Studiul, publicat luna aceasta în revista Food Bioscience, a pornit de la o întrebare interesantă: poate vreun compus provenit din alimente să împiedice acumularea excesivă de grăsime în celulele musculare? Cercetătorii au testat mai multe substanțe naturale pe celule musculare C2C12, o linie de celule musculare provenită de la șoarece, folosită frecvent în cercetarea metabolismului muscular. Dintre compușii testați, pterostilbena a avut unul dintre cele mai pronunțate efecte asupra reducerii acumulării de lipide în celule. Important este că tratamentul nu a împiedicat dezvoltarea și diferențierea normală a celulelor musculare. Cercetătorii au mers apoi mai departe și au încercat să afle cum se produce acest efect.
Cum ar putea pterostilbena să ajute mușchiul să folosească grăsimea
Aici se află partea cea mai interesantă a studiului. În organism există mecanisme care controlează dacă acizii grași sunt depozitați sau utilizați pentru producerea de energie. Unul dintre regulatorii importanți este PPARδ, un receptor implicat în reglarea metabolismului acizilor grași și în procesele de oxidare a acestora. Când semnalizarea PPARδ este activă, sunt stimulate gene implicate în utilizarea acizilor grași pentru energie. Cercetătorii au descoperit că pterostilbena a crescut activitatea acestei căi, dar nu a făcut-o în modul în care se așteptau. Nu a „pornit” direct PPARδ. În schimb, pterostilbena pare să protejeze proteina PPARδ de degradare.
În mod normal, proteinele celulare sunt permanent produse și distruse. Pterostilbena a redus degradarea PPARδ prin sistemul ubiquitină-proteazom, ceea ce a permis menținerea unei cantități mai mari de proteină disponibilă în celule. Rezultatul? Au fost activate mai multe gene implicate în oxidarea acizilor grași, iar celulele au acumulat mai puțină grăsime. Cu alte cuvinte, cercetătorii nu au descoperit pur și simplu că „afinele ard grăsimea”. Au identificat un mecanism celular prin care pterostilbena poate favoriza utilizarea grăsimii stocate în celulele musculare.
De ce este importantă grăsimea acumulată în mușchi
Când ne gândim la grăsime, ne imaginăm de obicei țesutul adipos de sub piele sau grăsimea abdominală. Există însă și o altă formă de depozitare a grăsimii: grăsimea care se acumulează în jurul și în interiorul mușchilor, fenomen cunoscut în literatura medicală sub denumirea de miosteatoză. În cantități normale, lipidele din mușchi fac parte din metabolismul energetic. Problema apare atunci când acumularea devine excesivă. Cercetările recente arată că excesul de grăsime musculară este asociat cu rezistența la insulină, sindromul metabolic și alterarea funcției musculare.
O analiză sistematică publicată anul acesta, care a inclus 17 studii și câteva mii de adulți, a găsit asocieri între grăsimea intermusculară sau intramusculară și rezistența la insulină și sindromul metabolic. Pentru grăsimea intramusculară, una dintre analize a identificat o asociere cu o probabilitate mai mare de rezistență la insulină. Autorii subliniază, însă, că sunt necesare studii longitudinale pentru a demonstra cauzalitatea. Așadar, cercetătorii sunt interesați de găsirea unor modalități prin care acumularea excesivă de grăsime în mușchi să poată fi redusă.
Înseamnă asta că pterostilbena „topește grăsimea”?
Nu. Cel puțin nu există, în acest moment, dovezi care să permită această concluzie. Studiul japonez demonstrează un efect la nivel celular, în condiții de laborator. Nu a demonstrat că oamenii care consumă afine slăbesc mai mult, că pterostilbena reduce grăsimea abdominală, că reduce greutatea corporală, că tratează rezistența la insulină și cici că afinele tratează obezitatea sau reduce miosteatoza la oameni. Autorii înșiși subliniază că sunt necesare cercetări suplimentare, inclusiv studii pe animale și, ulterior, studii clinice, pentru a afla dacă efectul observat în celule poate fi reprodus în organismul uman. Și acesta este probabil cel mai important lucru de reținut din toată povestea.
Au mai existat cercetări despre afine și arderea grăsimilor, iar rezultatele sunt interesante, deși limitate. Un mic studiu realizat pe 11 bărbați sănătoși, antrenați aerobic, a analizat efectul consumului de afine sălbatice asupra oxidării grăsimilor în timpul exercițiului. Participanții au consumat o cantitate mare de afine sălbatice timp de două săptămâni, iar în timpul unui test de ciclism la intensitate moderată cercetătorii au observat o creștere a oxidării grăsimilor. În diferite momente ale exercițiului, oxidarea grăsimilor a fost cu aproximativ 20–43% mai mare după perioada de consum de afine.
Sună spectaculos. Dar studiul are o limitare majoră: au participat doar 11 bărbați tineri și antrenați… Prin urmare, rezultatele nu pot fi generalizate la populația generală, la persoane sedentare, la persoane cu obezitate sau la persoane cu diabet. Și, foarte important, creșterea oxidării grăsimilor în timpul unui exercițiu nu este echivalentă automat cu pierderea unei cantități mai mari de grăsime corporală pe termen lung.
Pterostilbena a fost testată și la oameni, dar cercetările umane sunt încă puține și nu au investigat întrebarea ridicată de noul studiu și anume dacă pterostilbena reduce grăsimea din mușchi.
Ce este, de fapt, nou în acest studiu
Poate cel mai important rezultat nu este că pterostilbena „arde grăsime”, ci faptul că cercetătorii au identificat o posibilă cale moleculară prin care acumularea de lipide în celulele musculare ar putea fi influențată. Pterostilbena pare să stabilizeze PPARδ, iar această proteină poate stimula expresia genelor implicate în oxidarea acizilor grași. Este o piesă nouă într-un puzzle mult mai mare. Dacă cercetările viitoare vor demonstra că mecanismul funcționează și în organisme vii și că poate fi obținut un efect relevant clinic, această cale ar putea deveni interesantă pentru dezvoltarea unor intervenții împotriva tulburărilor metabolice asociate cu acumularea excesivă de grăsime în mușchi.
Comentează