Un simplu test de sânge care măsoară nivelul proteinei tau fosforilate 217 (p-tau217) ar putea deveni, în viitor, un instrument valoros pentru identificarea persoanelor cu risc crescut de afectare cognitivă înainte ca primele simptome să apară.
Aceasta este concluzia unui amplu studiu internațional publicat în prestigioasa revistă Journal of the American Medical Association (JAMA), care sugerează că valorile crescute ale biomarkerului sunt asociate cu o probabilitate mai mare de declin cognitiv pe termen lung. Deși cercetătorii consideră rezultatele promițătoare, ei subliniază că testul nu este încă pregătit pentru utilizarea de rutină în practica medicală și necesită validări suplimentare înainte de a putea fi folosit pentru estimarea riscului individual.
Boala Alzheimer începe să se dezvolte în creier cu mulți ani înainte ca persoana afectată să prezinte tulburări de memorie sau alte semne clinice. Din acest motiv, identificarea persoanelor aflate în fazele presimptomatice reprezintă una dintre cele mai importante provocări ale neurologiei moderne. În prezent, medicii utilizează investigații precum tomografia cu emisie de pozitroni (PET) sau analiza lichidului cefalorahidian obținut prin puncție lombară pentru detectarea modificărilor caracteristice bolii Alzheimer. Deși eficiente, aceste metode sunt costisitoare, necesită echipamente specializate și, în cazul puncției lombare, sunt invazive.
În ultimii ani, dezvoltarea tehnologiilor ultrasensibile de laborator a permis identificarea în sânge a unor biomarkeri specifici bolii Alzheimer, printre care se numără și p-tau217, o formă modificată a proteinei tau implicată în procesul neurodegenerativ.
Cum a fost realizat studiul
Pentru a evalua valoarea prognostică a acestui biomarker, cercetătorii au analizat date provenite din șase cohorte internaționale, însumând 2.684 de adulți în vârstă, fără afectare cognitivă la momentul includerii în studiu. Participanții aveau o vârstă mediană de aproape 70 de ani, iar aproximativ 63% erau femei. La începutul studiului, tuturor li s-au recoltat probe de sânge pentru determinarea concentrației plasmatice de p-tau217. În plus, participanții au efectuat:
- investigații PET pentru identificarea depozitelor cerebrale de beta-amiloid;
- testare genetică pentru depistarea alelei APOE ε4, unul dintre cei mai importanți factori genetici de risc pentru boala Alzheimer.
Aproximativ 43% dintre participanți prezentau deja acumulări de amiloid la momentul inițial. Ulterior, voluntarii au fost monitorizați anual din punct de vedere cognitiv, pe o perioadă care a ajuns până la 13,5 ani, pentru a observa apariția tulburărilor cognitive, a afectării cognitive ușoare (MCI) sau a demenței.
Nivelurile crescute de p-tau217 au fost asociate cu un risc mai mare de declin cognitiv
Pe parcursul unei perioade mediane de urmărire de 5,4 ani, 478 dintre cei 2.684 de participanți au dezvoltat diferite forme de afectare cognitivă. Analiza statistică a arătat că persoanele care aveau, încă de la începutul studiului, valori mai mari ale biomarkerului p-tau217 au prezentat un risc semnificativ mai mare de deteriorare cognitivă în anii următori. Mai exact, fiecare creștere cu o deviație standard a nivelului de p-tau217 a fost asociată cu o majorare cu 38% a riscului de progresie către afectare cognitivă. Această relație a rămas semnificativă chiar și după ce cercetătorii au ținut cont de alți factori importanți, precum prezența alelei APOE ε4 și rezultatele investigațiilor PET pentru beta-amiloid. În plus, participanții cu valori ridicate ale biomarkerului au înregistrat un ritm mai rapid al declinului performanțelor cognitive pe parcursul monitorizării.
Ce risc au persoanele cu cele mai mari valori
Cercetătorii au împărțit participanții în mai multe categorii, în funcție de nivelurile inițiale de p-tau217. Persoanele încadrate în categoria cu valori foarte ridicate (definite ca fiind cu cel puțin 2,5 deviații standard peste nivelurile de referință) au prezentat un risc estimat de 38% de a dezvolta afectare cognitivă în următorii cinci ani și un risc de aproximativ 78% la zece ani. Totuși, autorii atrag atenția că estimările pentru perioada de 10 ani trebuie interpretate cu prudență, deoarece doar aproximativ 5% dintre participanți au fost monitorizați atât de mult timp.
În schimb, riscul pe termen scurt a rămas redus chiar și la persoanele cu niveluri crescute ale biomarkerului: probabilitatea estimată de afectare cognitivă în următorii doi ani a variat între 1% și 4%, în funcție de categoria de risc.
Ce înseamnă aceste rezultate?
Potrivit autorilor, studiul demonstrează că o singură determinare a nivelului de p-tau217 poate furniza informații importante privind probabilitatea apariției tulburărilor cognitive în următorii ani. Biomarkerul ar putea fi integrat, în viitor, în modele complexe de evaluare a riscului, alături de vârstă, istoricul medical, profilul genetic și alți biomarkeri ai bolii Alzheimer. Totuși, cercetătorii subliniază că rezultatele sunt utile în prezent doar pentru estimări la nivelul unor grupuri de persoane și nu permit predicții suficient de precise pentru fiecare individ în parte.
Testul nu este încă recomandat în practica medicală
În ciuda rezultatelor promițătoare, experții avertizează că determinarea p-tau217 nu trebuie utilizată, deocamdată, ca metodă de screening în rândul persoanelor fără simptome. Ghidurile clinice actuale recomandă folosirea acestui biomarker exclusiv în cadrul studiilor de cercetare sau al studiilor clinice, deoarece nu există încă suficiente dovezi pentru a fundamenta decizii terapeutice individuale. În plus, sunt necesare câteva lucruri: validarea rezultatelor în populații mai diverse, stabilirea unor valori-prag standardizate pentru diferitele metode de testare și evaluarea influenței altor boli și factori de risc asupra nivelurilor biomarkerului.
Perspective pentru viitor
Autorii consideră că p-tau217 reprezintă unul dintre cei mai promițători biomarkeri ai bolii Alzheimer identificați până în prezent. În viitor, acesta ar putea contribui la identificarea persoanelor aflate în fazele foarte timpurii ale bolii și la selectarea celor care ar putea beneficia de terapii preventive sau de includerea în studii clinice. Cu toate acestea, până la introducerea sa în practica medicală de rutină sunt necesare cercetări suplimentare pentru confirmarea rezultatelor și standardizarea utilizării testului.
Studiul oferă însă o perspectivă importantă asupra viitorului diagnosticului precoce al bolii Alzheimer și susține ideea că un simplu test de sânge ar putea deveni, într-o zi, o componentă esențială a strategiilor de prevenție și monitorizare a declinului cognitiv.
Comentează