Conservanții alimentari sunt utilizați de zeci de ani pentru a prelungi durata de valabilitate a produselor, a preveni dezvoltarea bacteriilor și mucegaiurilor și a menține aspectul sau gustul alimentelor. Sunt prezenți în mii de produse pe care le consumăm aproape zilnic, de la mezeluri și pâine ambalată până la băuturi răcoritoare, sosuri, produse de patiserie și mâncăruri gata preparate.
Deși majoritatea acestor substanțe au fost evaluate individual și autorizate pentru utilizare în cantități considerate sigure, oamenii de știință au început să se întrebe dacă expunerea repetată, pe termen lung și la combinații de aditivi, ar putea avea efecte asupra sănătății.
Un nou studiu publicat în prestigioasa revistă European Heart Journal aduce argumente în această direcție. Cercetătorii au identificat opt conservanți alimentari utilizați frecvent în industria alimentară care au fost asociați cu un risc mai mare de apariție a hipertensiunii arteriale, una dintre cele mai importante cauze ale infarctului miocardic, accidentului vascular cerebral și insuficienței cardiace. Totuși, autorii studiului subliniază că rezultatele nu demonstrează o relație de tip cauză-efect, ci evidențiază o asociere care trebuie confirmată prin cercetări suplimentare.
Cercetare întinsă pe opt ani
În cadrul cercetării care face parte din proiectul francez NutriNet-Santé, una dintre cele mai mari cohorte de nutriție din lume, au fost analizați 112.395 de adulți, cu o vârstă medie de aproape 43 de ani, urmăriți timp de aproximativ opt ani. Participanții au completat în mod repetat jurnale alimentare foarte detaliate, în care au fost înregistrate inclusiv mărcile comerciale ale produselor consumate. Acest lucru le-a permis cercetătorilor să estimeze expunerea la 58 de conservanți alimentari diferiți. În perioada de urmărire peste 5.500 de persoane au dezvoltat hipertensiune arterială și aproximativ 2.450 de participanți au fost diagnosticați cu boli cardiovasculare. Analiza statistică a ținut cont de numeroși factori care influențează riscul cardiovascular, inclusiv vârsta, sexul, greutatea corporală, nivelul de activitate fizică, fumatul, consumul de alcool și calitatea generală a dietei.
Ce au descoperit cercetătorii?
Aproape toți participanții (99,5%) consumaseră cel puțin un conservant alimentar în primii doi ani ai studiului. Comparativ cu persoanele care aveau cea mai mică expunere la conservanți, cei cu cea mai mare expunere au prezentat un risc cu 29% mai mare de hipertensiune arterială în cazul conservanților utilizați pentru inhibarea dezvoltării microorganismelor, cu 22% mai mare de hipertensiune în cazul consumului ridicat de conservanți cu rol antioxidant și cu 16% mai mare de boli cardiovasculare în cazul unui consum ridicat de conservanți non-antioxidanți.
Cei opt aditivi asociați cu hipertensiunea arterială
Dintre cei 17 conservanți consumați de cel puțin 10% dintre participanți, opt au fost asociați cu un risc crescut de hipertensiune.
Sorbatul de potasiu (E202) (unul dintre cei mai utilizați conservanți din industria alimentară cu rol de a împiedica dezvoltarea mucegaiurilor și drojdiilor) poate fi întâlnit în brânzeturi, iaurturi cu fructe, produse de patiserie, sosuri, băuturi, fructe uscate.
Metabisulfitul de potasiu (E224) este utilizat frecvent pentru conservarea vinului, fructelor uscate, sucurilor și a unor produse procesate.
Nitritul de sodiu (E250) (are rol de conservare, conferă produselor culoarea roz caracteristică și reduce riscul dezvoltării bacteriei Clostridium botulinum) se găsește în special în șuncă, salam, crenvurști, bacon, alte mezeluri.
Acidul ascorbic (E300) (Cunoscut și ca vitamina C, este folosit în industria alimentară ca antioxidant pentru a preveni oxidarea și modificarea culorii produselor). Important de reținut este că studiul nu sugerează că vitamina C din fructe ar fi dăunătoare. Asocierea observată se referă la utilizarea acestui aditiv în alimente industriale și trebuie interpretată cu prudență.
Ascorbatul de sodiu (E301), un derivat al vitaminei C utilizat în special în industria cărnii și în alte produse procesate pentru menținerea culorii și stabilității.
Eritorbatul de sodiu (E316), antioxidant utilizat în principal în mezeluri și preparate din carne pentru a încetini oxidarea grăsimilor și pentru a stabiliza culoarea produselor.
Acidul citric (E330) – se găsește în mod natural în citrice, însă este produs și la scară industrială și utilizat pe scară largă în băuturi răcoritoare, dulciuri, conserve, sosuri și alte produse procesate. La fel ca în cazul vitaminei C, studiul nu înseamnă că lămâile sau portocalele cresc tensiunea arterială.
Extractele de rozmarin (E392) – antioxidant natural folosit pentru a preveni râncezirea grăsimilor din numeroase produse alimentare. Și în acest caz este importantă diferența dintre utilizarea extractului ca aditiv alimentar în produse ultraprocesate și consumul condimentului în alimentația obișnuită.
De ce ar putea influența acești aditivi tensiunea arterială?
Deocamdată nu există un răspuns clar. Autorii studiului spun că sunt necesare cercetări experimentale pentru a înțelege mecanismele implicate. Rezultatele studiului nu înseamnă că un aliment care conține unul dintre acești aditivi este automat periculos și nici că persoanele care îl consumă vor dezvolta hipertensiune. În plus, unii dintre aditivii identificați, precum acidul ascorbic (E300) și acidul citric (E330), sunt utilizați pe scară largă și sunt considerați siguri în limitele aprobate de autoritățile de reglementare. Ceea ce pare să conteze este expunerea repetată, cumulativă și pe termen lung la numeroși conservanți, în contextul unei alimentații bogate în produse ultraprocesate.


Comentează