Vitamina D este cunoscută mai ales pentru rolul său în menținerea sănătății oaselor. Cercetările din ultimii ani îi atribuie însă implicații mult mai largi: de la modul în care funcționează sistemul imunitar și pancreasul până la procesele care ar putea favoriza apariția bolii Alzheimer.
Dincolo de reputația sa, vitamina D are într-adevăr funcții importante. Participă la reglarea absorbției calciului și fosforului, contribuie la sănătatea sistemului osos și muscular și intervine în reglarea activității sistemului imunitar. Mai mult, receptorii pentru vitamina D se găsesc în numeroase țesuturi, inclusiv în pancreas și în celulele sistemului nervos. În ultimii ani, cercetătorii au început să investigheze mai atent dacă nivelurile acestei vitamine din sânge ar putea influența și alte procese biologice. Trei direcții de cercetare au atras atenția în 2026: riscul de diabet de tip 2, acumularea unor proteine asociate bolii Alzheimer și inflamația intestinală din bolile inflamatorii cronice. Rezultatele sunt interesante, dar trebuie citite cu atenție. O asociere observată într-un studiu nu înseamnă automat că administrarea unui supliment va preveni sau va trata o boală.
Ar putea avea legătură cu riscul de Alzheimer?
O cercetare din aprilie 2026 a identificat o asociere între nivelurile mai mari de vitamina D la vârsta adultă mijlocie și o acumulare mai redusă a proteinei tau în creier, aproximativ 16 ani mai târziu.
Cercetătorii au analizat datele a 793 de persoane care nu aveau demență la momentul evaluării prin investigații imagistice. La începutul cercetării, participanții aveau, în medie, 39 de ani. Nivelul vitaminei D a fost măsurat prin analize de sânge, iar după aproximativ 16 ani au fost efectuate investigații PET pentru evaluarea acumulării proteinelor asociate bolii Alzheimer. Rezultatul a fost interesant: persoanele care aveau niveluri mai mari de vitamina D la începutul studiului prezentau, în medie, o acumulare mai redusă de proteină tau în anumite regiuni ale creierului. În schimb, cercetătorii nu au identificat o asociere semnificativă între vitamina D și acumularea proteinei beta-amiloid. Așadar, nu putem spune că vitamina D previne boala Alzheimer. Studiul nu a demonstrat nici că administrarea suplimentelor reduce riscul de demență. A identificat doar o legătură între nivelurile vitaminei din sânge și un biomarker cerebral măsurat mulți ani mai târziu.
Mai există și o altă explicație posibilă. Persoanele care au niveluri mai bune de vitamina D pot avea și alte obiceiuri favorabile sănătății creierului: fac mai multă mișcare, petrec timp în aer liber, au o alimentație mai echilibrată și, uneori, o stare generală de sănătate mai bună. Prin urmare, vitamina D ar putea fi și un indicator al unui stil de viață sănătos, nu neapărat cauza directă a diferențelor observate.
Cercetarea este importantă pentru că sugerează o posibilă direcție de prevenție care merită investigată, mai ales la vârsta adultă mijlocie. Dar, până la apariția unor studii clinice care să demonstreze un efect protector, suplimentele cu vitamina D nu pot fi recomandate ca metodă de prevenire a bolii Alzheimer.
Vitamina D și diabetul de tip 2: contează și genele
A altă cercetare aduce o perspectivă interesantă asupra relației dintre vitamina D și diabetul de tip 2: se pare că nu toți oamenii răspund la fel la suplimentarea cu această vitamină, iar diferențele genetice ar putea avea un rol.
Oamenii de știință au analizat datele unor adulți cu prediabet care participaseră la studiul clinic D2d, conceput pentru a evalua dacă suplimentarea cu vitamina D poate reduce riscul de progresie către diabetul de tip 2. În studiul inițial, participanții primiseră fie 4.000 UI de vitamina D3 pe zi, fie placebo. Durata mediană a urmăririi a fost de aproximativ doi ani și jumătate. Rezultatele inițiale nu demonstraseră o reducere semnificativă a riscului de diabet în grupul care primise vitamina D, comparativ cu placebo. Ulterior, cercetătorii au analizat dacă anumite variații genetice ale receptorului vitaminei D ar putea explica de ce unele persoane răspund diferit la suplimentare.
Au fost identificate două categorii de participanți în funcție de o variație a genei receptorului vitaminei D, numită ApaI. Persoanele cu variantele genetice AC și CC au prezentat o reducere de aproximativ 19% a riscului de a dezvolta diabet de tip 2 în urma administrării vitaminei D3, comparativ cu placebo. În schimb, la persoanele cu varianta AA nu s-a observat un beneficiu semnificativ. De ce ar putea conta acest lucru?
Vitamina D are receptori în celulele beta ale pancreasului, cele care produc insulină. În plus, există mecanisme biologice prin care aceasta ar putea influența sensibilitatea la insulină și metabolismul glucozei. Este, așadar, plauzibil ca vitamina D să participe la procesele implicate în reglarea glicemiei. Totuși, rezultatul trebuie interpretat cu prudență. Cercetarea reprezintă o analiză genetică suplimentară a datelor unui studiu clinic anterior, nu demonstrația definitivă că orice persoană cu prediabet ar trebui să ia doze mari de vitamina D.
Mai mult, diabetul de tip 2 este o boală complexă, influențată de predispoziția genetică, greutate, alimentație, activitate fizică, somn și numeroși alți factori. Vitamina D nu poate înlocui intervențiile dovedite pentru prevenirea bolii, precum scăderea ponderală atunci când este necesară, mișcarea regulată și alimentația echilibrată.
Ce înseamnă această descoperire pentru persoanele cu prediabet
Cercetarea sugerează că, în viitor, medicina personalizată ar putea lua în considerare și particularitățile genetice atunci când stabilește cine ar putea beneficia de anumite intervenții nutriționale. Deocamdată, nu există motive pentru ca persoanele cu prediabet să înceapă singure administrarea a 4.000 UI de vitamina D zilnic. Aceasta este o doză utilizată în studiul respectiv, nu o recomandare generală de suplimentare.
Vitamina D și bolile inflamatorii intestinale
A treia direcție de cercetare privește persoanele cu boli inflamatorii intestinale, în special boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică. Aceste afecțiuni apar atunci când sistemul imunitar reacționează anormal și întreține inflamația la nivelul tubului digestiv. În dezvoltarea și evoluția lor sunt implicați mai mulți factori, inclusiv predispoziția genetică, mediul și interacțiunea dintre sistemul imunitar și microbiomul intestinal.
În martie 2026, revista Cell Reports Medicine a publicat un studiu care a investigat modul în care vitamina D influențează relația dintre sistemul imunitar și bacteriile intestinale la pacienții cu boli inflamatorii intestinale. Cercetarea a inclus 48 de adulți diagnosticați cu boala Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, care au primit vitamina D timp de 12 săptămâni. Rezultatele au indicat modificări interesante ale răspunsului imun. Cercetătorii au observat o creștere a bacteriilor intestinale asociate cu anticorpul IgA și o reducere a celor asociate cu IgG. De ce contează această diferență? IgA este un anticorp important pentru apărarea mucoaselor, inclusiv a mucoasei intestinale. El contribuie la protejarea organismului și la menținerea unei relații echilibrate cu microorganismele care trăiesc în intestin. IgG are, la rândul său, un rol esențial în apărarea împotriva infecțiilor, dar anumite reacții imune mediate de acest anticorp pot contribui la inflamație atunci când sistemul imunitar reacționează exagerat la componente ale microbiomului. Cercetătorii au identificat și alte modificări ale celulelor imunitare implicate în menținerea toleranței față de bacteriile intestinale.
Un rezultat clinic important a fost reducerea calprotectinei fecale, un marker utilizat pentru evaluarea inflamației intestinale. De asemenea, au fost observate îmbunătățiri ale scorurilor de activitate a bolii și ale calității vieții participanților. Trebuie însă să ținem cont de dimensiunea redusă a studiului și de durata scurtă a urmăririi. În plus, cercetarea nu demonstrează că vitamina D poate înlocui tratamentele standard pentru boala Crohn sau rectocolita ulcero-hemoragică. Mai degrabă, rezultatele sugerează că vitamina D ar putea deveni, în anumite situații, un element complementar al tratamentului, dacă studiile viitoare confirmă beneficiile și stabilesc dozele potrivite. Pentru persoanele cu boli inflamatorii intestinale, verificarea nivelului vitaminei D poate fi relevantă și dintr-un alt motiv: inflamația intestinală, afectarea absorbției nutrienților, intervențiile chirurgicale digestive și unele restricții alimentare pot favoriza apariția deficitelor nutriționale.
Când ar trebui să verificăm nivelul vitaminei D
După toate aceste descoperiri, poate apărea tentația de a cere imediat o analiză de sânge. Totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Vitamina D este importantă pentru sănătate, dar asta nu înseamnă că fiecare adult trebuie să-și facă periodic analize doar pentru a afla dacă are un nivel suficient. Ghidul clinic al Endocrine Society din 2024 nu recomandă testarea de rutină a nivelului vitaminei D la persoanele sănătoase, fără indicații medicale clare. De asemenea, Grupul operativ american pentru servicii preventive (USPSTF) consideră că dovezile disponibile nu sunt suficiente pentru a recomanda testarea universală a adulților fără simptome. Există însă situații în care medicul poate considera analiza justificată. Printre acestea se numără:
- persoanele cu osteoporoză, osteomalacie sau fracturi de fragilitate;
- persoanele cu boli care afectează absorbția intestinală a nutrienților, inclusiv boala Crohn, boala celiacă sau după anumite intervenții bariatrice;
- persoanele cu boli renale sau hepatice care pot afecta metabolismul vitaminei D;
- persoanele care prezintă simptome sugestive pentru deficit, precum slăbiciune musculară sau dureri osoase, după evaluarea altor cauze posibile;
- persoanele care urmează anumite tratamente ce pot influența metabolismul vitaminei D;
- persoanele cu factori de risc importanți pentru deficit, în funcție de evaluarea medicului.
Vârsta înaintată, expunerea redusă la soare, aportul alimentar insuficient și obezitatea se numără, de asemenea, printre factorii asociați cu niveluri mai mici de vitamina D.
Ce analiză trebuie făcută?
Testul utilizat pentru evaluarea rezervelor de vitamina D din organism este 25-hidroxivitamina D, notată 25(OH)D. Aceasta este forma principală de vitamina D care circulă în sânge și oferă o imagine mai bună asupra aportului provenit din alimentație, suplimente și producția cutanată. Rezultatele analizei pot fi exprimate în ng/ml sau nmol/l. Pentru conversie, 1 ng/ml corespunde la aproximativ 2,5 nmol/l. Potrivit National Institutes of Health (NIH), nivelurile sub 12 ng/ml (30 nmol/l) sunt asociate cu un risc crescut de deficit, iar valorile de cel puțin 20 ng/ml (50 nmol/l) sunt considerate suficiente pentru majoritatea persoanelor sănătoase, din perspectiva sănătății osoase. Nu există însă un prag universal care să garanteze protecția împotriva tuturor bolilor. În plus, valorile considerate optime pot depinde de contextul clinic, iar rezultatele trebuie interpretate de medic.
Atenție la suplimente: mai mult nu înseamnă mai bine
Una dintre cele mai frecvente greșeli este administrarea vitaminei D în doze mari, pe perioade lungi, fără recomandare medicală. Fiind o vitamină liposolubilă, aceasta se poate acumula în organism. Excesul poate determina hipercalcemie, adică o creștere anormală a calciului în sânge, cu manifestări precum greață, vărsături, slăbiciune musculară, sete excesivă și urinări frecvente. În cazurile severe, toxicitatea vitaminei D poate afecta rinichii și poate provoca tulburări de ritm cardiac.
Pentru adulți, limita superioară de aport zilnic tolerabil stabilită de autoritățile americane este de 4.000 UI (100 micrograme), din toate sursele, în absența unei indicații medicale speciale. Aceasta nu este o doză recomandată tuturor, ci o limită superioară pentru populația generală. În anumite situații, medicul poate prescrie temporar doze mai mari pentru corectarea unui deficit, dar tratamentul trebuie individualizat și monitorizat.
Comentează