Herpes ORAL si GENITAL: cauze + Remedii acasa

Află cum poți REMEDIA simptomele Virusului Herpes Simplex, ce trebuie să faci ca să oprești RĂSPÂNDIREA și cât TIMP durează infecția.
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apasă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured

Infecția cu virusul Herpes simplex tip 1 este una comună. Infectarea se produce în cele mai multe cazuri în timpul copilăriei, virusul rămânând în organism pentru toată viața, cuibărit în ganglionii nervului trigemen și capabil să se reactiveze periodic. Și dacă mai este și stârnit… O să vezi mai încolo.
Habar n-o să ai când s-a petrecut infectarea, habar n-o să ai că porți virusul, pentru că de cele mai multe ori fie nu există simptome, fie sunt prea vagi, fie apar după mult timp de la infectare. Singura modalitate prin care poți afla dacă ai herpes, așa, daca te roade curiozitatea, este să te testezi, adică să faci o analiză din sânge pentru determinarea anticorpilor anti Herpes simplex tip 1 și tip 2.
Tot statistic vorbind, doar una din cinci persoane are simptome specifice herpesului, și asta după o perioadă de incubație care variază între 4 și 12 zile. Că numai ce-am zis de simptome: până să apară pe buze, în jurul gurii, pe mucoasa bucală sau în zona nasului bășicuțele alea mici-mici, adunate în buchețel, pline cu un lichid incolor, ai o senzație de arsură, de furnicături și de mâncarime pe respectivele zone. De la persoană la persoană, de la caz la caz, mai pot să apară simptome precum febra, inflamația ganglionilor limfatici din gât și, în consecință, durere în gât.
În scurt timp apar și bășicuțele (vezicule le zice), care se pot uni între ele formând o ditamai bășică și o să te doară de te seacă la lingurică. Pe care păcatul te va împinge s-o râcai, s-o spargi. Rău faci… O să se spargă și singură (că nu stă la mâna ta), o să se golească de conținut, o să se usuce dacă nu o zgândări, și dupa două, trei, patru săptămâni poți să zici „Mi-a trecut”. Momentan. Mai așteaptă-te la încă cel puțin un episod în decurs de un an. De la infectare, zic. De obicei lucrurile se petrec așa: după ce te-ai infectat, o perioadă o să-ți tot apară herpes, destul de des. Nu dispera. Cu timpul perioadele când… înfloresc buchetele vor fi tot mai rare și fiecare apariție a herpesului mai puțin severă.
Ți-am zis, virusul este o achiziție pe viață. Să scapi de el nu există tratament, rămâne în organism în stadiu latent. Stă acolo în ganglionii nervoși și picotește, până când ceva la viață îl trezește. Știi când se întâmplă lucrul ăsta? Când ai sistemul imunitar slăbit. De cum îl prinde virusul pe picior greșit, iete crizantema a-nflorit! Și mai apare după expunerea prelungită la soare sau la temperaturi scăzute, după un episod de febră, dacă ai o răceală sau o gripă, dacă ai o dereglare hormonală, dacă ești sub stres sau în perioada menstruală. Și în sarcină se mai dă în spectacol pentru ca e dovedit că în perioada aia sistemul imunitar e nițel vlăguit. Repet: pentru herpes nu e tratament. Eventual un vaccin dacă vă fi vreodată dezvoltat. Cercetătorii parcă încă studiază, nu cred să fi terminat…


00:00 – 01:09 Tipuri de HERPES
01:09 – 03:32 Herpes la GURĂ
03:32 – 04:54 Poți SCĂPA de el? Tratamente
04:54 – 05:54 Este foarte CONTAGIOS
05:54 – 06:43 Herpes GENITAL
06:43 – 07:35 Cât TIMP durează simptomele?
07:35 – 09:26 Tratamentul herpesului genital


#herpesgenital #herpesoral #remediiherpes

Surse:
https://www.verywellhealth.com
https://www.who.int/
https://www.reginamaria.ro/


Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.

Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured

Facebook: https://www.facebook.com/Pacientul20
EHealthRomania: https://ehealthromania.com/
Instagram https://www.instagram.com/pacientul2.0/

Comentează

Your email address will not be published.