Organismul Uman
Ce se intampla cand esti EXPUS la RADIAȚII
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apasă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured
Corpul nostru conține multă apă (H2O), închipuiți-vă că în celulele noastre după ionizare vom putea avea hidrogen sau oxigen (H2 si O2) dar si H2O2, adică apă oxigenată. I se mai spune si peroxid sau perhidrol și doamnele-l știu, e substanța aia cu care-și decolorează (și uneori ard) părul.
Hai, să fugim de chimie și de imagini oameni cu perhidrol in corp si, privind pe harta undelor, sa zicem de la UV încolo radiațiile sunt ionizante lucrurile devin din ce în ce mai periculoase ca putere de penetrare în corpul uman, raze alfa, beta și mai ales gamma, vedeți acolo și razele X, cele folosite în medicină.
Acum dincolo de expunerea la radiații nocive, cum ar fi vizitele repetate și frecvente la saloanele de bronzaj cu UV, domiciliul în zone cu radiații crescute în atmosferă, iată simptomele și stadiile unei expuneri la un nivel foarte mare într-o perioadă foarte scurtă, așa numitul sindrom de iradiere acută. Iată cum prezintă Wikipedia evoluția bolii:
Prima dintre cele 4 faze este caracterizată de amețeli, greață, vărsături și pierderea apetitului. Această perioadă poate fi urmată de câteva ore până la săptămâni, cu simptome reduse, in care putem avea senzația ca ne-am vindecat. O analiză în acest moment ne arata însă clar ca am fost expuși radiațiilor, deci e doar o revenire de moment.
După aceasta, în funcție de doza totală de radiații, persoanele pot dezvolta infecții, sângerări, deshidratare și confuzie sau poate exista o perioadă cu câteva simptome. Urmează fie recuperarea, fie decesul.
Simptomele pot începe în decurs de o oră și pot dura câteva luni din momentul expunerii și, cu cât radiația a fost mai puternică, cu atât cele 4 faze se succed mai rapid.
Valorile expunerilor la radiatii au fost fixate adhoc, pentru ca, din fericire, omenirea nu s-a intalnit decat de doua ori cu problema iradierilor in masa, la Hiroshima si la Cernobal si ne rugam tare pentru toti sa ramana asa.
In fine, se considera ca daca primim radiatia de la 1,000 de radiaografii deodata, radiatiile ne vor arde tesuturile si vor distruge celulele din maduva spinarii, stricându-le ADN-ul. Fără măduvă, celulele sangelui vor fi date peste cap, putem muri de la infectii sau hemoragii. Un transplant de măduvă ne-ar putea salva.
La 2,000 de radiografii deodata, celulele sistemului gastro-intestinal vor fi omorate, corpul nu va mai putea lua nutrientii, fluidele corpului se vor da peste cap. Un sistem gastrointestinal blocat inseamna moarte.
Peste 2,500 de radiografii simultan, doctorii cred (ca e o estimare, nu un caz existent) ca si sistemele cardiovascular si cel nervos vor fi distruse la randu-le si moartea ar trebui sa survina in cateva ore.
00:00 – 01:14 Ce IRADIERE e mai periculoasă
01:14 – 03:07 Câtă radiație absoarbe corpul
03:07 – 03:53 Investigații uzuale. Cancerigene?
03:53 – 05:20 Radiațiile NOCIVE
05:20 – 07:15 SIMPTOMELE
07:15 – 07:47 ATAC NUCLEAR
Surse:
www.webmd.com
www.radiologyinfo.org
#radiatii #iradiere #dezastrunuclear
—
Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured
Facebook: https://www.facebook.com/Pacientul20
EHealthRomania: https://ehealthromania.com/
Instagram https://www.instagram.com/pacientul2.0/
Comentează