Două tinere paciente și o mămică de pacient explică viața oamenilor cu acondroplazie, cu ce greutăți se confruntă și cum îi putem ajuta să se simtă respectați și acceptați de cei din jur.
Dincolo de înălțime: despre prejudecăți, acceptare și curajul de a fi tu însuți
Cât de mult ne influențează felul în care ne privesc ceilalți? Cum învățăm să ne acceptăm, să avem încredere în noi și să ne urmăm visurile, chiar și atunci când societatea ne judecă după aparențe?
În episodul 2 al Podcastului Oamenilor Mici, vorbim despre prejudecăți, provocările de zi cu zi, acceptare și rolul oamenilor care ne susțin să fim noi înșine. Alături de Alina Tătucu, vicepreședinte al Asociației Oamenilor Mici, Maria Toma și Andra Iacob, explorăm ce înseamnă să fii văzut dincolo de înălțime, să-ți păstrezi încrederea în tine și să-ți construiești propriul drum.
Discutăm despre cum ne rănesc etichetele și stereotipurile, cât de mult contează sprijinul celor din jur și ce ar trebui să se schimbe în societate pentru ca fiecare om să se simtă respectat, acceptat și liber să-și urmeze visurile.
Pentru că, indiferent de înălțime, de felul în care arătăm sau de diferențele dintre noi, cu toții ne dorim același lucru: să fim acceptați pentru ceea ce suntem, nu judecați după aparențe.
Podcastul Oamenilor Mici – un podcast al Asociației Oamenilor Mici, despre oameni, experiențe și o societate în care fiecare își găsește locul.
—
Facebook: https://www.facebook.com/Pacientul20
Instagram: https://www.instagram.com/pacientul2.0/
TikTok: https://www.tiktok.com/@_pacientul2.0
EHealthRomania: https://ehealthromania.com/
Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured
Fără categorie

Comentează