Materialul care urmează ne-a fost propus de renumitul doctor ieșean Ostin Mungiu, tatăl regizorului Cristian Mungiu și al politologului Alina Mungiu-Pippidi. Este specialistul care a introdus studiul durerii în România și cel care a făcut în 2005 Legea folosirii opioizilor în scopuri medicale, lege după care se vinde și acum legal morfina la noi în țară.
La început de 1800, spițerul german Friedrich Sertürner, pe vremea aceea tânăr ajutor într-o farmacie, a reușit să extragă din opium un alcaloid puternic pe care l-a numit morfină, de la Morfeus, zeul somnului. Lumea trata durerea cu opium de mii de ani, o să revenim și la asta, dar pentru dureri destul de mari, cum e durerea de dinți, opiumul nu prea ajuta și medicii dădeau vina pe farmaciști și-i acuzau că folosesc opium de proastă calitate.
Tânărul Serturner a izolat deci puternica substanță din opiu pe care a numit-o inițial Morfeus și apoi, ca să fie în linie cu numele restului alcaloizilor, i-a zis morfină. Le-a zi șefilor și altor farmaciști, dar nu l-a băgat nimeni în seamă. Frustrat, a și uitat de descoperirea lui o perioadă, până într-o seară când îl durea atît de tare o măsea că și-a amintit de morfină, a luat o doză, a adormit buștean și s-a trezit bine-mersi a doua zi. Așa se întâmplau studiile clinice în secolul XIX, încercai medicamentele pe tine și cei din jur, probabil vă amintiți și povestea lui Louis Pasteur cu vaccinurile.
Explicat simplu, creierul și sistemul nervos conțin celule numite neuroni. Simțim durerea doar pentru că, dintr-un neuron în altul, ea ajunge la creier. Receptorii durerii, numiți nociceptori, stau sub piele, la suprafața organelor, în mușchi sau în articulații. Când vă loviți sau vă doare ceva, nociceptorii duc informația la creier de la locul faptei, prin măduva spinării. Opioidele (și deci și morfina) blochează în mai multe locuri această transmisie a informației, de la locul dureros, la creier. Problema este că creierul nostru se obișnuiește repede cu nivelul și frecvența acestor semnale și, și mai rău, începe să aibă nevoie de ele doar ca să se simtă normal. Asta se numește rezistență și, respectiv, dependență.
Pentru cei care așteaptă să afle cum să facem opiu la noi în bucătărie, da, opiul se extrage din cultura macului, papaverum somniferum, și locul unde este cel mai prezent este în seva tecii protectoare a semințelor. Pe imense plantații ilegale din Afganistan, Pakistan și, mai nou Myanmar, muncitorii crestează ușor teaca, lasă să se usuce laptele care curge și colectează substanța uscată, materia primă pentru heroină.
La început de secol XX, morfina se folosea peste tot. De la anestezii în intervențiile chirurgicale, altfel imposibile până la apariția ei, la durerile de dinți la copii. Tușește copilul? Morfină. Îl doare burta? Morfină. Bărbatul îți e alcoolic? Dă-i morfină. Toată lumea era de acord că mai bine un drogat dormind liniștit, decât un bețiv violent.
Utilizarea morfinei a explodat o dată cu apariția seringii hipodermice, pe la 1850, și dincolo de dezvoltarea pomenită a chirurgiei i-a ajutat pe mulți în timpul războaielor. Muribunzi, răniți sau doar îngroziți de ororile războiului, morfina i-a ajutat pe soldați, așa că America, după Războiul Civil, și întreaga lume, după Primul Război Mondial, s-au trezit cu generații de dependenți. Ce a făcut seringa e că a redus timpul de efect al morfinei de la 1-2 ore, cum se întâmplă dacă e înghițită la instantaneu, ca orice intravenos.
Cercetătorii au încercat să rezolve problema dependenței. Prin 1850 au inventat heroina, de două ori mai puternică decât morfina, care nu dădea dependență și care te transforma în erou (de aici și Hero-ul din nume, motiv pentru care denumirea n-a fost niciodată medicală. În spital heroina se numește diamorfină). Partea cu dependența nu le-a ieșit, evident, ba, din contră. Restul e istorie, în funcție de nevoi s-au separat numeroase derivate din opiu, mai mult sau mai puțin naturale. O mențiune pentru ce mai folosită variantă, codeina, de 10 ori mai puțin puternică decât morfina, un medicament folosit și azi împotriva tusei și diareei.
Morfina are o listă lungă de indicații în dureri acute sau cronice. Dureri după operații, fracturi, mai ales de coaste, infarct miocardic sau pulmonar, durerile datorate cancerului (neoplazice). Lista contraindicațiilor e la fel de lungă, de la alergii, la insuficiențe și astm. Efectele adverse sunt deseori exacerbări (adică majorări) ale efectelor urmărite: somnolență, constipație, probleme respiratorii.
Prin anii 50, morfina a fost sintetizată și complet artificial dar, din nou, Bravo pentru iubitorii produselor naturiste, calitatea variantei artificiale este mult sub cea a morfinei extrasă din mac.
Comentează