Fără categorie
Ce să faci dacă ești victima unui accident casnic
Cucuiul este de fapt o inflamație dureroasă cauzată de o lovitură sau căzătură. Ce zice folclorul? Să pui pe locul dureros, din care stă să răsară mânderețe de umflătură, o lingură. Nu furculiță, nu polonic. Lingură! De parcă – ce crezi? – cucuiul ar fi gălușca din supă și urmează să fie mâncat.
Cinstit este să îți pui o pungă cu gheață sau o compresă cu apă rece, foarte rece. Reduce și durerea, diminuează și creșterea în volum a cucuiului. Dacă vrei să șezi nițel, să te dezmeticești după crâncena pălitură, nu sta pe pat întins la orizontală. Pune sub cap mai multe perne, așa încât acesta să fie mai sus decât restul corpului, ca să ajuți circulația sângelui.
Te-ai taiat
Măi, dar ce-ai avut?
Înfrânează-ți deci poftele și caută un șervețel, o compresă, un prosop (dar neapărat curate, foarte curate!), aplică pe tăietură și ține apăsat ca să oprești hemoragia. Ține, ține, 5-10 minute, cât e nevoie, până se oprește sângerarea! Și ai grijă să ridici zona lezată deasupra nivelului inimii, pentru că în acest fel reduci fluxul sanguin.
Te-ai ars
Aoleu, mămică! Chiar că n-ai fost atent. La ce te gândeai tu, mămică, de te-ai ars? Dacă în disperarea situației ți-ai amintit că ai auzit vreodată la cineva că puțin unt pus pe arsură îți domolește usturimea și îți face bine, ți-ai amintit o mare gogomăniee. Untul se pune pe pâine prăjită, nu pe piele friptă! Orice substanță grasă, inclusiv unguentele, agravează situația pentru că rețin căldura în piele. La arsură n-ai nevoie decât de apă rece care să curgă continuu măcar 10 minute pe zona afectată.
Vezi că avem un video în care descriem pe larg arsurile, pe grade, și îți spunem cum trebuie abordate în funcție de gravitate: https://www.youtube.com/watch?v=L6gnKOoyIV8&t=14s
Ai înghițit o substanță toxică
Ferească Dumnezeu! Dar se mai întâmplă și din astea… Știu pe cineva care, din greșeală, accidental – normal! -, a băut dintr-o sticlă în care se afla clor, nu apă, așa cum credea (foto 12). În mod greșit se crede că într-o astfel de situație trebuie să bei imediat apă cu sare pentru a-ți provoca vărsături Alertează serviciul de urgențe 112 și precizează ce substanță ai ingerat. Este important acest lucru, pentru a-ți putea fi administrat antidotul potrivit.
Te-ai înecat cu un aliment
Nu, nu te-a înjurat și nici nu te-a blestemat nimeni de ți-a rămas bucățica în gât! Ai fost Haplea sau neatent…Străduiește-te să tușești. Tare. Cât poți tu de tare. Până îți sare bucățica din gât, cum i-a sărit și lui Albă-ca-Zăpada, „cu ochi verzi ca iarba”, vorba cântecului.
Te-a mușcat o căpușă
Așadar, ai descoperit că ți s-a înfipt în piele scârnăvia? În primul rând trebuie să o extragi de acolo. Deși în teorie treaba asta e simplă, trebuie să ai grijă cum o extragi, pentru că este important să fie extrasă cu tot cu cap. Uită de metodele SF de îndepărtare a căpușelor precum arderea cu chibritul sau folosirea acetonei ori a motorinei. Nici tu nu ești piroman, nici ea nu e toxicomană.
Te-a înțepat o viespe/albină
O fi ea albinuța drăguță și hărnicuță, dar e de preferat să-și vadă de treaba ei, de polenul și mierea ei (foto 20). Și viespea să-și vadă de viața ei, că și-așa nu face nimic notabil! În caz că te înțeapă una sau cealaltă pune mâna și scoate acul din piele cât mai grabnic. Folosește o pensetă sau ridică-l cu unghia, de jos în sus, fără a presa pe punga cu venin pentru că se poate sparge iar conținutul ei să ajungă în piele. Sub nicio formă nu strângi pielea cu scopul de a scoate acul! Mai poți folosi pentru extragerea acului un card (foto 21) sau partea neascuțită a unui cuțit, răzuind în direcția în care acesta este înfipt.
În caz că ești o persoană alergică la înțepătura de insecte și știi acest lucru, folosește-ți kit-ul de urgență, mai exact autoinjecția cu noradrenalină (foto 22). Dacă nu știai că ai o astfel de alergie și e prima dată când îți iei înțepătura, imediat ce observi că începi să te înroșești la față și pe alte zone ale corpului, îți scade sau crește pulsul, strănuți, tușești, ți-e greață, ai mâncărimi de piele, dificultăți de respirație, ți se umflă fața (foto 23), limba și înghiți cu dificultate, alertează de urgență serviciul 112. Este șoc anafilactic și îțti este pusă viața în pericol.
—
Bun venit pe canalul #Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm saptamanal despre sanatate pe subiecte cum ar fi nutritie, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.
Dacă acest video te-a ajutat, aboneaza-te și apăsă pe clopotel ca sa primesti notificari cand postam https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured
Facebook: https://www.facebook.com/Pacientul20
EHealthRomania: https://ehealthromania.com/
Instagram https://www.instagram.com/pacientul2.0/
Comentează