„Atunci, m-am spart în bucăți și m-am lipit singură” – Cum reparăm cu foiță de aur rănile depresiei

Putem confunda cu ușurință depresia ca fiind tristețe sau o perioadă dificilă. De fapt, aceste stări pot o afecțiune mai gravă a sănătății mintale. Considerată boala secolului XXI, depresia lasă urme adânci asupra a milioane de oameni din întreaga lume.
Cristina, în vârstă de 38 de ani, își descrie povestea ca fiind „o căutare de sens”.
„În viața mea, încă de micuță au existat mai multe episoade de depresie. De fiecare dată am revenit și mai puternică și am căzut și mai mult, dar m-am ridicat din nou. Am atins multe vârfuri, sunt mandră de faptul că m-am ridicat de atâtea ori.
Uitându-mă în urmă, cred că primul moment a fost pe la 8 ani, când m-am întors de la bunici acasă la părinți și mi-am dat seama că nu are timp nimeni să mă iubească. Numai că atunci nu am realizat. Un copil nu poate să își dea seama că este în depresie. Și atunci, m-am spart în bucăți și m-am lipit singură, dar m-am lipit strâmb. Nu știu dacă a fost cu foiță de aur.
Am luat decizia că dacă nu mă iubește nimeni, o să mă fac eu iubită mai târziu și pentru asta o să învăț și o să mă bazez numai pe mine. Și o să mă fac eu mare. Am învățat și am învățat și am devenit cea mai bună. Am citit enorm, m-am refugiat în vise și am ajuns acolo unde mi-am dorit.
Având tot ce mi-am dorit, am realizat că nu sunt fericită. Nu am știut de ce și așa am avut prima tentativă de suicid. Având tot. Am fost găsită după ce am luat pastilele și am fost dusă la medic. Abia atunci am înțeles că ceea ce trăiam era depresie. Am înțeles că adultul din mine s-a dezvoltat extrem de bine și de funcțional, însă copilul din mine a rămas acolo. Când te maturizezi brusc, activezi adultul mai devreme decât este cazul și oprești copilul din dezvoltare emoțională. Acest dezechilibru te poate marca. Eu eram în continuare un om de succes și din afară toată lumea credea că nu am nicio problemă. Eram veselă, energică, optimistă, carismatică, dar când ajungeam acasă mă prăbușeam în pat și plângeam și nimic nu avea sens.”
„Depresia e lipsa de speranță, e gri. Afară poți să fii alb și în suflet să fii negru, așa că joci acolo în zona de gri, dar înăuntru e un gol imens. Cum spuneam la început, cred că rolul nostru este să dăm un sens emoțiilor noastre. Să ne facem visele realitate, să dăm un sens real, indiferent ce ne oferă viața, noi putem să oferim vieții ceea ce ne dorim.”
Janssen, împreună cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România – COPAC – a lansat campania „Să învingem depresia”, prin care încearcă să crească gradul de conștientizare asupra dificultății gestionării diverselor tipuri de depresie, inclusiv tulburarea depresivă majoră.
Alte patru persoane povestesc, în cadrul campaniei, cum au făcut față depresiei. Arta Lidiei Alina Nicolae traduce poveștile acestora în elemente vizuale de inspirație japoneză. Tradusă ca „tâmplărie de aur”, arta japoneză kintsugi tratează spargerea și repararea unui obiect ca parte a istoriei acestuia, nu ca un eveniment care trebuie ascuns. În mod similar, putem descoperi, din experiențele pacienților, foița de aur care învelește rănile depresiei. Poveștile acestora sunt pe site-ul campaniei „Să învingem depresia”.
Material susținut de Janssen în cadrul campaniei „Să Învingem Depresia”.