11.500 oameni din mediul rural au beneficiat de controale gratuite la ei în sate și 33 dintre ei au aflat că au cancer în cei 10 ani ai caravanei „Nu am făcut destul!”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). În 8 weekenduri pe teren, ediția de anul acesta a depășit 1.200 de persoane testate și a descoperit 5 cancere.

Caravana „Nu am făcut destul” s-a desfășurat în perioada septembrie-noiembrie în opt localități rurale aflate la mai mult de 20 de km de cel mai apropiat spital (Brașov: Teliu, Galați: Suhurlui, Cuza Vodă, Vaslui: Oltenești, Gârceni, Vrancea: Câmpuri, Tulnici, Dolj: Măceșu de Sus).

O echipă de medici specialiști și rezidenți, asistente medicale, studenți la facultăți de medicină și elevi la școli postliceale sanitare au mers în aceste comune și au făcut testări medicale cu scopul de a depista boli oncologice: analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, PSA, electroforeza proteinelor serice), analize de urină (urocultură și sumar de urină), măsurarea glicemiei (instant și din sânge venos), tensiunii, greutății, înălțimii, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, consult dermatologic și dermatoscopie, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar.

Echipa a ajuns în fiecare localitate de două ori: în primul weekend s-au recoltat probele de sânge și urină (o zi), iar în al doilea weekend (două zile), după venirea rezultatelor de la analize, a fost caravana propriu-zisă, cu echipa de medici.

Persoanele găsite cu suspiciuni au primit recomandări de control suplimentar (mamografii pentru cancerul mamar, consult dermatologic și dermatoscopii pentru cancerele de piele, consult urologic cu ecografie pentru cancerul renal, urotelial și de prostată), dar și programări gratuite la clinicile cele mai apropiate.

„Dacă o persoană și-ar fi făcut aceste controale și ar fi plătit pentru ele, ar fi dat 2760 lei pentru toate. Este inutil să spunem că mulți oameni de la sate nu au acești bani. De multe ori nu au nici specialiști în județ sau mijloace de transport. Nu mai spun de faptul că noi am creat ocazia de a face toate aceste analize într-un timp atât de scurt și am asigurat chiar și navigarea pacienților, acolo unde a fost cazul.” spune Cezar Irimia, președintele FABC.

Caravana „Nu am făcut destul” ediția a X-a, în cifre:

În cele 24 zile ale caravanei au fost testate 1.204 de persoane. Dintre acestea,

  • 72% sunt femei, 28% bărbați
  • 55% au vârste de peste 50 de ani
  • 76% suferă de obezitate sau au exces ponderal
  • 44% și-au făcut analizele de sânge anul acesta
  • 31 suferă sau au suferit de o formă de cancer
  • 228 au rude care suferă sau au suferit de cancer

De asemenea, 26% dintre femeile prezente la testări au făcut un test HPV sau Papanicolau cu mai mult de 3 ani în urmă, iar 41% nu l-au făcut niciodată.

Cancer mamar:

2 cazuri de cancer mamar depistat (o pacientă a fost deja operată, cealaltă a primit diagnosticul ieri)

700 ecografii efectuate

37 recomandări de mamografii

28 mamografii efectuate

4 suspiciuni mari, cu recomandare de biopsie, dintre care: o biopsie efectuată și una în așteptare, o pacientă refuză să meargă la biopsie, o pacientă va merge în străinătate

3 recomandări de control la 3 și 6 luni

2 recomandări de RMN.

Dintre femeile prezente, 72% nu și-au făcut niciodată o ecografie mamară sau mamografie și doar 12.4% și-au făcut o ecografie sau mamografie în ultimii 3 ani.

Cancer renal, urotelial și prostată

1 cancer de prostată confirmat

667 bărbați au fost văzuți de medicii urologi

22 recomandări de control urologic suplimentar

17 controale suplimentare efectuate

3 suspiciuni de cancer

1 biopsie (rezultat în așteptare), încă una programată pentru decembrie

5 recomandări de RMN, dintre care 3 au fost făcute.

251 teste PSA. 7% au valori modificate PSA, ceea ce sugerează afecțiuni ce necesită investigații suplimentare. 3.7% dintre pacienți au afectare renală, valori crescute ale creatininei și ureei.

Cancere de piele

2 cazuri de carcinom bazocelular confirmate

948 controale dermatologice efectuate

41 recomandări de control dermatologic suplimentar

21 controale suplimentare efectuate, 3 pacienți în curs de programare

12 suspiciuni de cancer de piele, dintre care 10 pentru carcinom bazocelular și 2 carcinom spinocelular

3 examene histopatologice, cu rezultat în așteptare.

Analize de sânge și urină:

39% dintre cei testați au valoarea glicemiei modificată, ceea ce sugerează că fie au fost diagnosticați pacienți noi cu diabet, fie cei care au diabet nu își controlează eficient valorile glicemice.

25-32% dintre cei testați au fie infecție urinară, fie afectarea barierei de ultrafiltrare (afectare renală, confirmată prin valori crescute de uree și creatinine, dar și valori crescute ale glucozei, ceea ce arată complicații ale diabetului).

Aproximativ 40% au distribuție anormală a tipurilor de proteine în sânge – afectare renală sau complicații ale diabetului.

182 persoane au cel puțin o valoare în afara parametrilor normali la electroforeza proteinelor serice.

Modificările hemogramei sugerează:

  • infecții (confirmate în unele cazuri de rezultatele pozitive de la urocultură),
  • alergii sau infecții parazitare (4.3%)
  • 6-10% dintre pacienți cu anemie sau modificări premergătoare (scăderi ale unor parametri, scăderi ce apar înainte de scăderea hemoglobinei).

 

Pe lângă testările medicale gratuite, caravana a avut și o importantă componentă educațională. Medicii au discutat cu cei 1200 de pacienți prezenți despre importanța vaccinării antigripale, prevenției și investigațiilor medicale și le-au oferit pliante și broșuri informative. De asemenea, în sălile de așteptare au fost proiectate video-uri educative, iar cu ajutorul unor mulaje care reproduc sâni sănătoși și sâni cu tumori maligne și benigne, femeile au învățat cum să își palpeze sânii.

 

Pe parcursul celor zece ediții, caravana „Nu am făcut destul” a testat peste 11.500 de persoane din localități rurale din toată țara, cu implicarea a peste 600 de medici, asistente, studenți, voluntari.

„Acum 8 ani am fost operată. Mi-au pus diagnostic de tumoră uterină. De atunci nu prea am avut timp de mine. A trebuit să muncesc. Pe mama am pierdut-o când avea 82 de ani, de cancer la sân. Tatăl meu a murit de cancer de piele și sora mea a murit la 44 de ani, de cancer de stomac. A lăsat 6 copii. Acum, domnul doctor a spus că la sânul drept e o problemă. Încă sper la Dumnezeu să fie bine să-mi văd nepoții. Și sper să mai am și eu timp de trăit aici mult, mult.” spune Mihaela Mihai, care a fost diagnosticată cu cancer de sân în caravană și care acum se recuperează după mastectomie.

„Nu am crezut că o să mi se întâmple mie și chiar și azi, la aproape 5 ani de la vizita în caravana “Nu am făcut destul”, cred cu tărie că a-ți asculta vocea interioară și a mai cere și a doua și a treia părere despre ceva ce te supără, e cea mai bună decizie. În 10 noiembrie 2018 am aflat de caravană și am decis să merg, așa, pe nepusă masă. Vocea interioară spunea că fac bine, că îmi fac un cadou de ziua mea (11 noiembrie). Și, uite ce cadou frumos mi-am făcut! Încă mulți ani împreună cu cei dragi.” spune Carmen Mihalca, diagnosticată cu cancer mamar în caravana din 2018.

 

„Dacă noi am descoperit în 16 zile de controale 5 cazuri de cancer, vă dați seama că este mare nevoie de astfel de caravane! Și mai este nevoie, de asemenea, de acces facil la servicii medicale. Până și nouă, care cunoaștem cum funcționează sistemul și cunoaștem medici în toată țara, ne-a fost greu uneori să găsim soluții pentru mamografii și biopsii, chiar și în orașe mari. De asemenea, o altă mare lipsă o reprezintă navigarea pacienților și comunicarea cu ei. Mulți pacienți pe care i-am programat la clinici private pentru investigații suplimentare ne-au spus că nu li se explică rezultatul și nu li se oferă informații despre pașii următori.” spune Cezar Irimia, președintele FABC.

 

Caravana „Nu am făcut destul” este organizată de FABC și este susținută de Janssen, Synevo, Pfizer, Roche, iCredit, Novartis, Merck, Bristol Myers Squibb, Servier, Sanofi, Farmaciile Alphega, MSD, Caravana cu medici, Medist Imaging. Parteneri media: Click Sănătate, Radio Trinitas, Radio România Antena Satelor, Viața liberă.

Detalii despre campanie pot fi găsite și pe: www.invingemcancerul.ro.

 

Despre Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer

FABC a fost înființată în anul 2005 din necesitatea ca toți cei care luptă împotriva cancerului să devină o forță cu o voce puternică. FABC este interfața între organizațiile membre și instituțiile statului, instituțiile europene din domeniul sănătății, precum și organizațiile europene și internaționale similare. FABC numără peste 75.000 de membri, pacienți, supraviețuitori și voluntari. FABC este o federație formată din 26 asociații care activează la nivelul județelor. Misiunea FABC este de a face advocacy activ pentru promovarea, respectarea și garantarea drepturilor pacienților cu cancer, ca și pentru implementarea măsurilor necesare pentru reducerea impactului acestei maladii.

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *