Situația medicamentului Plaquenil 200mg (suflat de hidroxiclorochină), conform declarației de presă dată de Sanofi România.                                                                                 

Sanofi România se confruntă, din cauza contextului epidemiologic actual, cu un număr mare de solicitări pentru medicamentul Plaquenil 200mg (suflat de hidroxiclorochină), comparativ cu necesarul pieței de până acum. Situația este similară în toate țările afectate de COVID-19.

În declarația de presă dată de Sanofi România, de pe 9 aprilie 2020, sunt date următoarele precizări: stocul necesar pentru pacienții aflați deja în tratament cu acest medicament, conform indicațiilor presicrise, va fi asigurat și reprezintă o prioritate pentru companie. Stocurile necesare pentru acoperirea nevoilor de tratament ale pacienților vor continua să fie livrate.

Căror afecțiuni este asociat acest medicament?

Conform reglementărilor actuale, Panequeil® este indicat în: poliartrită reumatoidă (inflamaţia articulaţiilor), artrită juvenilă idiopatică (la copii), lupus eritematos sistemic şi discoid (o boală ce afectează pielea şi organele interne), afecţiuni ale pielii produse de lumina solară. De asemenea, Plaquenil® este recomandat în: prevenirea malariei şi tratamentul atacurilor acute de malarie produsă de Plasmodium vivax, Plasmodium ovale şi Plasmodium malariae sau de specii sensibile de Plasmodium falciparum.

Stocurile asigurate de Sanofi către farmaciile de circuit deschis, prin intermediul partenerilor săi comerciali, sunt destinate exclusiv utilizării de către pacienții aflați sub tratament conform indicațiilor aprobate și menționate mai sus.

Ce recomandări există în această situație?

În această declarație, Sanofi România mai recomandă pacienților care sunt sub tratament cu Plaquenil® pentru una din indicațiile precizate mai sus și care întâmpină dificultăți în a-și procura medicamentul,  să meargă cu rețeta compensată în cea mai apropiată farmacie. Astfel, în baza obligației de serviciu public, farmacia poate comanda produsul la distribuitorii cu care aceasta se află în relații comerciale.

Sanofi România a răspuns la solicitarea Ministerului Sănătății și a a donat Plaquenil® 200mg (sulfat de hidroxiclorochină), conform necesarului transmis.

Plaquenil 200mg și COVID-19

Din punct de vedere al tratării COVID-19, Sanofi România menționează în declarația de presă că, până în prezent, nu există dovezi clinice suficiente pentru a trage concluzii cu privire la eficacitatea sau siguranța clinică a hidroxiclorochinei (sau clorochinei) în tratarea afecțiunii COVID-19. Rezultatele preliminare ale diverselor studii independente necesită analize suplimentare și studii clinice mai robuste și mai ample pentru a evalua raportul beneficiu/risc al medicamentului Plaquenil® în tratamentul COVID-19. Orice utilizare a acestui medicament în tratarea afecțiunii COVID-19 este considerată o utilizare “off-label” (în absența unei autorizații de punere pe piață pentru indicația tratamentul afecțiunii COVID-19).   

Află și despre ghidul de informare și proteție pentru viitoarele mame în contextul epidemiei de coronavirus.