Organismul Uman
Iată Simptomele unei Boli de Tiroidă
Dacă acest video te-a ajutat, abonează-te și apăsă pe clopoțel ca să primești notificări când postăm: https://www.youtube.com/c/Pacientul20/featured
Informațiile din acest video au fost verificate si VALIDATE medical de dr. Daciana Toma, medic de familie, și vicepreședinta vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei.
Organismul uman e o mașinărie complexă și complicată. Și fragilă, totodată. Pare că fiecare organ și fiecare sistem știe ce are de făcut și funcționează fără cusur, pentru că fiecare își vede de treaba lui. Ei bine, echilibrul ăsta nu e atat de stabil și de nezdruncinat precum pare. Că vine câte ceva și-i dă una echilibrului la gioale. Și-atunci, unele sisteme încearcă să compenseze sau să răspundă factorilor perturbatori, devenind hiperactive sau hipoactive. Asta se întâmplă și în cazul tiroidei.
Hipertiroidism – sau tiroidă hiperactivă – este atunci când glanda tiroidă (glanda aia mică, în formă de fluture, situată în partea din față a gâtului – produce mai mulți hormoni tiroidieni decât are nevoie corpul. Hormonii tiroidieni controlează modul în care corpul folosește energia, astfel că aceștia afectează aproape fiecare organ, inclusiv modul în care bate inima. Cu prea mult hormon tiroidian (T3 – tri-iodo-tironina și T4 – tiroxina), multe dintre funcțiile corpului se accelerează. Și uite care sunt și semnele hipertiroidismului:
1. Nervozitate și anxietate
Când glanda tiroidă funcționează intens, hormonii îi spun corpului să lucreze în exces, iar acest lucru duce la stari de hiperactivitate, la schimbări de dispoziție, la nervozitate și anxietate.
2. Frecvență cardiacă crescută
„Revărsarea” de hormoni în organism, nivelul ridicat al acestora, duce la creșteri ale ritmului cardiac, iar creșterea activității inimii duce lao percepem ca palpitații.
3. Transpirație abundentă
De vreme ce hormonii tiroidieni îi spun corpului să devină mai activ, normal că săracul va încerca să se răcească prin transpirație chiar și în situații în care nu faci cine știe ce mare efort fizic.
4. Scădere în greutate
Abundența de hormoni tiroidieni crește metabolismul și apetitul, însă, paradoxal, persoana nu se îngrașă ci, dimpotrivă, slăbește.
5. Tranzit intestinal rapid
Modificările nivelului hormonal influențeaza chiar și sistemul digestiv, accelerându-l, urmarea fiind mișcari intestinale mai frecvente. Am căutat o exprimare cât mai profi pentru (de fapt) aceeași idee.
6. Gușă
Gușa apare și atunci când tiroida începe să se mărească din cauza producției excesive de hormoni. Și nu numai că se vede cu ochiul liber, dar și deranjează, pentru că apare o senzație de strânsoare în jurul gâtului, răgușeală, tuse și probleme la înghițire.
7. Unghii moi și păr subțire
Părul și unghiile cresc în mod constant, ca urmare a semnalelor hormonale pe care le transmite tiroida. În cazul hipertiroidiei, hormonii ăia suplimentari îi spun corpului să crească foliculii de păr și unghiile mai repede.
8. Modificări la nivelul pielii
Hormonii tiroidieni influențează calitatea pielii în diferite moduri. Și avem zone cu piele uscată umedă și mâncărimi sau zone de piele închisă la culoare, pete roșiatice sau erupții.
9. Dificultăți în a dormi
Cu atâția hormoni care îi spun corpului „Fii activ! Fii, mă, activ!” sigur că e greu să te ia somnul.
10. Tremurul mâinilor
Nervii suprastimulați pot cauza tremurul mâinilor, un efect care poate să fie subtil dar poate fi și vizibil bine de tot.
11. Alte modificări: tulburări de ciclu menstrual, modificări ale analizelor de sânge (care se pot corecta după echilibrarea hormonală), tulburări de vedere (în cazurile avansate).
Astea au fost simptomele în tiroida hiperactiva, în hipertiroidism, să le vedem și pe cele din hipotiroidism, care este opusul: când tiroida produce prea puțini hormoni: oboseala, dificultățile de concentrare, sensibilitatea la frig, constipația, pielea uscată și palidă, slabiciunea musculară, durerile musculare și articulare, creșterea în greutate, schimbările de dispoziție.
—
Facebook: https://www.facebook.com/Pacientul20
Instagram: https://www.instagram.com/pacientul2.0/
TikTok: https://www.tiktok.com/@_pacientul2.0
EHealthRomania: https://ehealthromania.com/
Bun venit pe canalul Pacientul2.0! Aici afli despre SĂNĂTATE PE LIMBA TA și TOATE materialele sunt validate medical. Publicăm săptămânal despre sănătate pe subiecte cum ar fi nutriție, cancer, diabet, hipertensiune, glicemie, dar și interviuri cu doctori din diverse specialități ale medicinei precum oncologie, cardiologie, endocrinologie.
#sanatate #tiroida #romania
Comentează